Consilierii locali din Călimănești se reunesc la finalul lunii iulie într-o ședință care, deși încărcată de puncte tehnice, aduce în prim-plan și o inițiativă cu impact direct pentru familiile din oraș. Programată pentru vineri, 31 iulie 2026, de la ora 16:00, ședința ordinară aduce pe masa aleșilor nu mai puțin de 12 proiecte de hotărâre și rapoarte alături de interpelări, petiții și vor primi informări privind diverse aspecte de interes pentru comunitate.
„Primul meu ghiozdan” – proiectul cu cea mai mare priză publică
Unul dintre punctele centrale ale ședinței este Proiectul de Hotărâre nr. 70, care propune acordarea pachetului de rechizite școlare „Primul meu ghiozdan” pentru anul școlar 2026-2027 . Această măsură vine ca o inițiativă directă a grupului de consilieri locali ai Partidului Social Democrat Călimănești, format din Ilie Amuzan, Marian Căpruci, Eugen Claudiu Cheran, Elena Cristina Gheorghe, Mihai Iacovete și Nicolae Mesea.
Pachetul destinat celor mici înscriși în clasele pregătitoare , evaluat la aproximativ 200 de lei, conține strictul necesar pentru începutul școlii: ghiozdan, penar, stilou, creioane, carioci, caiete, bloc de desen, acuarele și foarfecă. Bugetul total alocat este de 12000 de lei, iar până la momentul depunerii proiectului de către consilierii PSD Călimănești, erau deja înregistrate 55 de cereri de înscriere a elevilor în clasa pregătitoare.
Inițiatorii proiectului, consilierii locali PSD Călimănești susțin că măsura vine ca un sprijin direct pentru familiile cu venituri medii sau reduse, într-un context în care costurile începutului de an școlar cresc de la un an la altul. Rămâne de văzut dacă proiectul va trece fără amendamente sau va genera discuții pe tema criteriilor de acordare.
Pe partea financiară, consilierii locali vor analiza execuția bugetară la jumătatea anului. S-au realizat încasări de 71.908.223,86 lei și plăți efective de 50.196.348,39 lei . Se înregistrează un excedent de 21.711.875,47 lei, distribuit între secțiunea de funcționare și cea de dezvoltare.
În paralel, prin Proiectul nr. 71 se propune rectificarea bugetului local la peste 212 milioane de lei. Printre modificările notabile sunt suplimentarea cu 50000 de lei a investiției în producția de energie termică din resurse geotermale; includerea finanțării pentru programul „Primul meu ghiozdan” și rambursarea anticipată a unui împrumut de 3,89 milioane de lei și contractarea unuia nou, de 1,81 milioane de lei, pentru proiecte finanțate prin PNRR.
Pe zona de infrastructură și servicii, administrația locală face pași vizibili către modernizare. Un proiect vizează darea în folosință către operatorul ETA S.A. a patru autobuze electrice marca Granton, alături de infrastructura de încărcare aferentă. Valoarea de inventar a fiecărui autobuz este de 2.393.380 lei. Vehiculele, achiziționate din fonduri nerambursabile, sunt destinate extinderii transportului public către zonele turistice.
În același timp, Primăria Călimănești propune un protocol cu Uniunea Națională a Notarilor Publici și Camera Notarilor Pitești, care ar permite schimbul electronic de date. Miza este reducerea birocrației în proceduri precum succesiunile sau obținerea certificatelor fiscale – un pas așteptat de mulți cetățeni, dar care va depinde de implementarea efectivă…
Consilierii locali vor dezbate și un nou Regulament de Organizare și Funcționare al Consiliului Local, care prevede, printre altele, desfășurarea ședințelor comisiilor de specialitate în aceeași zi cu plenul, pentru a evita blocajele de cvorum și costurile suplimentare și de asemeea prin PH nr. 79 se va discuta despre alegerea președintelui de ședință pentru o perioadă de 3 luni, respectiv pentru lunile august, septembrie și octombrie 2026.
Tot pe linie administrativă, este propusă modificarea organigramei Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat, inclusiv vacantarea unor posturi-cheie, în urma unor plecări din sistem ( posturi de instalator, contabil șef și îngrijitor câini în adăposturi).
Pe partea socială, raportul privind asistenții personali arată că majoritatea cazurilor de îngrijire rămân în familie. În această perioadă s-au efectuat 32 de vizite la domiciliu pentru monitorizarea calității serviciilor, în timp ce Serviciul pentru Situații de Urgență a intervenit deja în 17 accidente rutiere și a efectuat peste 300 de controale preventive în gospodării în prima jumătate a anului.
Agenda este completată de un punct care ține mai degrabă de identitatea orașului: organizarea celei de-a 58-a ediții a Festivalului „Cântecele Oltului”, programat între 21 și 23 august, eveniment care aduce anual la Călimănești sute de artiști și păstrează una dintre cele mai vechi tradiții culturale din zonă. Festivalul, o tradiție începută în 1969, va reuni aproximativ 300 de participanți (dansatori, soliști) din județele riverane Oltului.

