Călimăneștiul și-a onorat, zilele acestea, una dintre figurile emblematice. În cadrul evenimentelor organizate cu prilejul aniversării a 638 de ani de la prima atestare documentară, Aurel Berbece a primit titlul de Cetățean de Onoare al orașului, o recunoaștere a unei cariere impresionante și a unei vieți dedicate sportului.

Născut la 4 martie 1944 în Călimănești, Aurel Berbece este un nume cunoscut în atletismul românesc, dar și un reper pentru comunitatea locală. În tinerețe, a performat la cel mai înalt nivel în proba de săritură în înălțime, fiind legitimat la Dinamo București. A devenit campion național și balcanic, confirmându-și valoarea într-o perioadă în care competiția era una extrem de dură.
După încheierea carierei de sportiv, s-a întors acasă. Legătura sa cu sportul nu s-a întrerupt însă niciodată. Chiar și după pensionare, Aurel Berbece a rămas prezent pe teren, de această dată în competițiile dedicate veteranilor. Rezultatele obținute la categoria masters sunt, fără exagerare, remarcabile. La 70 de ani, a devenit campion mondial la săritura în înălțime, la Campionatul Mondial Masters Indoor de la Budapesta (2014), cu o performanță de 1,43 metri, într-o competiție cu zeci de participanți din întreaga lume. Cu un an înainte, reușea să câștige titluri naționale și balcanice, demonstrând că performanța nu ține cont de vârstă. A concurat, de-a lungul timpului, și în alte probe, precum 60 de metri garduri, confirmând aceeași determinare.
Dincolo de medalii, contribuția sa ca antrenor cântărește la fel de mult. La Călimănești, a lucrat cu numeroși copii și tineri, dintre care unii au ajuns la performanțe importante. Printre ei se numără Rareș Toader și Alexandru Manea, sportivi care au confirmat pe plan național și internațional. De altfel, performanța a rămas în familie, Aurel Berbece fiind bunicul atletului Rareș Toader.

Acordarea titlului de Cetățean de Onoare a fost inițiată de consilierii locali PSD, iar proiectul de hotărâre a fost adoptat prin HCL nr. 10 din 26.02.2026. Distincția i-a fost înmânată oficial în cadrul ședinței festive organizate pe 20 mai, într-un moment simbolic pentru oraș.
Recunoașterea vine nu doar pentru palmaresul sportiv, ci și pentru rolul pe care l-a avut în formarea tinerilor și în promovarea unui stil de viață activ. De-a lungul anilor, autoritățile locale au sprijinit participarea sa la competiții, un semn al respectului câștigat în comunitate.
Prin tot ceea ce a făcut, Aurel Berbece rămâne un exemplu de perseverență și echilibru. Un om care a dus mai departe numele Călimăneștiului și care continuă să inspire, indiferent de vârstă!

