vin. mai 29th, 2026

Neconcordanțe între declarații și documente în cazul Taberei Arutela de la Păușa

Fosta Tabără Școlară Arutela din Păușa, orașul Călimănești, rămâne unul dintre subiectele care revin constant în atenția comunității. De ani buni, clădirile sunt lăsate în paragină, iar imaginile apărute în mediul online, mai ales pe Facebook au stârnit, de fiecare dată, reacții puternice din partea localnicilor și a celor care le-au vizitat.  Aici puteți vedea un scurt video cu actuala stare a fostei Tabere Arutela https://www.youtube.com/shorts/a5xyK5mI9M8

În acest context, în cadrul ședinței Consiliului Local Călimănești din data de 15.04.2026, primarul orașului, dr. Florinel Constantinescu a adoptat o poziție defensivă și puțin agresivă față de consilierul local, Nicolae Mesea, spunând că soarta taberei nu depinde de el deoarece imobilul nu este în administrarea Primăriei Călimănești. Corect este faptul că aceste clădiri nu sunt deținute de U.A.T Călimănești, dar consilierii locali Nicolae Mesea și Cristina Gheorghe l-au întrebat pe edilul care conduce Călimăneștiul din anul 2012 dacă s-au făcut solicitări și sesizări legate de starea deplorabilă în care se află acele clădiri care compun fosta Tabară Arutela. Primarul Florinel Constantinescu a declarat public: „Domnule, adrese am făcut o grămadă” și a insistat că a solicitat intervenții la fiecare parte implicată. 

Aici puteți vedea o parte din discuția relevantă din ședința extraordinară a Consiliului Local Călimănești din data de 15 04 2026 legată de acest subiect:

Ședința publică nu mai este disponibilă pe pagina de Facebook a Primăriei orașului Călimănești, dar o puteți vizualiza aici: https://www.youtube.com/watch?v=DofElIjU2qo

La aproximativ o lună distanță, însă, un răspuns primit de la Agenția Națională pentru Sport (ANS), în baza Legii 544/2001, ridică semne de întrebare în legătură cu unele afirmații.

Pe 16 aprilie 2026, am transmis către ANS o solicitare oficială privind mai multe aspecte legate de fosta Tabără Arutela. Printre întrebări:

  • dacă Primăria Călimănești a trimis adrese sau sesizări legate de starea de degradare a clădirilor;

  • care este situația actuală a imobilelor și ce măsuri sunt avute în vedere;

  • regimul juridic al terenurilor și clădirilor;

  • momentul în care tabăra a fost folosită ultima dată pentru elevi și cadre didactice.

Ce spune Agenția Națională pentru Sport?

Răspunsul oficial semnat de președintele ANS, Constantin Bogdan Matei a venit pe 15 mai 2026, prin Compartimentul Comunicare și Relații Publice al ANS.

Elementul esențial: din informațiile comunicate, Agenția Națională pentru Sport nu confirmă existența unor adrese sau solicitări venite din partea Primăriei Călimănești referitoare la starea tehnică a construcțiilor ce fac parte din fosta Taberă Arutela.

Apare astfel o neconcordanță clară între declarațiile primarului Florinel Constantinescu, făcute public în ședința Consiliului Local și răspunsul instituției care administrează patrimoniul. Această discrepanță majoră sugerează că edilul din Călimănești și-a indus în eroare consilierii locali și cetățenii din Călimănești, mimând o activitate administrativă inexistentă în acte. Sau cel puțin asta putem afirma în momentul de față pentru că nu am văzut acele sesizări despre care vorbea primarul Constantinescu.

Dacă primarul Călimăneștiului este criticabil pentru lipsa de onestitate, Agenția Națională pentru Sport (ANS) merită o critică la fel de dură pentru gestionarea dezastruoasă a patrimoniului public. Instituția condusă de Constantin Bogdan Matei recunoaște cu o seninătate șocantă că Tabăra Arutela, compusă dintr-un teren de peste 6300 mp și patru clădiri (Pavilioanele 1 și 2, Vila Maria și cantina) se află oficial „în conservare”. În limbaj birocratic, „conservare” pare să însemne abandon total, având în vedere starea de degradare avansată vizibilă în teren.

Și precizarea ANS din răspunsul oficial: „Nu deținem informații despre cazarea elevilor și cadrelor didactice în acest centru” ridică semne de întrebare. Este inadmisibil ca instituția care are în administrare un bun al domeniului public al statului să nu aibă evidența ultimului moment în care acesta și-a îndeplinit funcția pentru care a fost creat… Sau cel puțin… aceasta este părerea mea.

 

În tot acest timp, primarul Constantinescu folosește statutul incert al taberei pentru a se eschiva, afirmând că până la preluarea de către administrația județeană, lucrurile vor rămâne „în felul în care le vedeți”. Tabăra Arutela a fost un punct cunoscut în stațiune; iar clădirile au ajuns într-o stare avansată de degradare, existând pericolul ca acele table de pe acoperișul lor să poată răni pe cineva când bate puternic vântul, iar ANS pare să aștepte cu nerăbdare aplicarea Legii nr. 296/2023, care prevede transferul patrimoniului către autoritățile județene . Acest proces de descentralizare pare să fie singura  actuală „strategie” a instituției.

Cetățenii din Călimănești nu au nevoie de scuze sau de adrese „fantomă”, ci de o administrare responsabilă a teritoriului UAT-ului, indiferent de cine deține actele de proprietate.

În administrația publică, declarațiile trebuie susținute de documente. În cazul Taberei Arutela, răspunsul ANS pune sub semnul întrebării afirmațiile primarului făcute în ședința Consiliului Local din 15 aprilie 2026.

Până la apariția unor dovezi clare privind demersurile invocate, rămâne legitimă întrebarea dacă opinia publică a fost informată complet și corect de primarul dr. Florinel Constantinescu. Într-o comunitate care așteaptă soluții reale, transparența nu ar trebui să fie opțională, fix ca și-n cazul contractelor de servicii de publicitate cu presa din Rm. Vâlcea unde s-au invocat clauzele de confidențialitate pentru contracte încheiate din bani publici!

Redacția calimanesti.com rămâne deschisă publicării unui punct de vedere oficial din partea Primăriei orașului Călimănești, a primarului dr. Florinel Constantinescu și a Agenției Naționale pentru Sport, în vederea clarificării tuturor aspectelor prezentate în acest material.

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *