Călimăneștiul se pregătește, în zilele de 20 și 21 iunie 2026, să găzduiască o nouă ediție a competiției „Cozia Mountain Bike & Run”, ajunsă deja la cea de-a XII-a. Organizatorii spun că la start sunt așteptați peste 500 de sportivi, dintre care aproximativ 400 de adulți și mai mult de 100 de copii și juniori.

Evenimentul este pus la punct printr-un parteneriat între administrația locală, Asociația Sportivă Club Sportiv Ciclism Vâlcea și Cozia Racing Team. În prima zi, sâmbătă, 20 iunie, vor intra în concurs adulții, la probele de MTB și e-MTB, cu trei trasee diferite, în funcție de nivelul de pregătire: 17 kilometri, 34 de kilometri și 52 de kilometri.
Startul și festivitatea de premiere vor avea loc în Parcul Central din Călimănești, iar traseul va trece prin mai multe zone cunoscute ale orașului, printre care străzile Mihai Viteazu, Decebal și Alexandru Ioan Cuza, cu urcarea spre zona Roștea. Programul este stabilit între orele 07:00 și 18:00.
Duminică, 21 iunie, competiția se mută la Castrul Roman Arutela, unde sunt așteptați copiii și juniorii. Aici va fi amenajată zona de start și finish, iar întrecerile se vor desfășura pe o buclă de 1.000 de metri, parcursă de mai multe ori, în funcție de categoria de vârstă.
Pentru buna desfășurare a evenimentului, primarul Călimăneștiului și Consiliul Local Călimănești propun alocarea sumei de 3300 de lei din bugetul local. Banii vor acoperi serviciile medicale de urgență, respectiv ambulanța cu medic, necesară pe durata celor două zile de concurs.
Pe lângă sprijinul financiar, Primăria Călimănești va pune la dispoziția organizatorilor și o serie de facilități logistice: acces gratuit la spațiile publice și drumurile aflate în administrarea orașului, energie electrică pentru porțile gonflabile, sistemele de cronometrare și sonorizare, scena Teatrului de Vară „Florin Zamfirescu” pentru premiere, dar și sprijin din partea Poliției Locale și a serviciilor de salubritate.
Competiția este gândită nu doar ca un eveniment sportiv, ci și ca o formă de promovare a turismului activ și a zonei Călimănești-Căciulata. Organizatorii mizează pe faptul că, și anul acesta, întrecerea va aduce laolaltă sportivi, familii și public numeros, într-un cadru care pune în valoare atât mișcarea în aer liber, cât și zona montană din jurul stațiunii.
Sursa foto : pagina de Facebook Ciclism Valcea

