În judetul Vâlcea, handbalul feminin nu e doar un sport, ci e o pasiune care unește sate, comune, orașe și suflete. Iar cei din Călimănești știu asta mai bine ca oricine!

De la bătrânii care-și amintesc de gloriile Oltchimului până la tinerii care vin cu eșarfe roș-albastre, oamenii din Călimănești trăiesc meciurile SCM Râmnicu Vâlcea ca și cum ar fi ale lor. Pentru că, de fapt, așa și sunt: echipa nu reprezintă doar municipiul, ci întregul județ!
Vineri, 27 februarie 2026, de la ora 17:30, Sala Traian devine din nou epicentrul pasiunii vâlcene. Pe parchet: un clasic exploziv din Liga Florilor: SCM Râmnicu Vâlcea contra CSM București. Pe margine și-n tribune: suporteri care vin de pretutindeni, dar mai ales din zonele învecinate precum Călimănești sau mai de departe, Horezu, etc.

Pe unii îi recunoști instant: fețe obișnuite care nu lipsesc niciodată de la partidele importante acasă. Vin cu mașina, cu microbuzul, cu trenul, dar mereu cu sufletul plin de emoție.

Alții sunt parte din legenda galeriei: Brigada Noastră 1998, gruparea care de peste un sfert de secol (din 1998!) transformă Sala Traian într-un adevărat cazan. Pentru ei, SCM Rm. Vâlcea e mai mult decât o echipă: e identitate, mândrie, familie.
Cei din Călimănești aduc acea căldură aparte: vin cu drag, cu glas tare, cu inima deschisă. Ei știu că fiecare gol marcat de fetele noastre e și un pic al lor. Vineri, când vocile se vor uni , Brigada în față, suporterii din Călimănești și din tot județul alături… Sala Traian va tremura din temelii!
Partida cu CSM București promite spectacol sportiv de top, dar spectacol va fi și-n tribune, iar dumneavoastră puteți contribui la el. Biletele s-au pus deja în vanzare online și pot fi achiziționate de aici : https://www.blt.ro/scm-ramnicu-valcea-csm-bucuresti-handbal.html iar în format fizic vor fi disponibile de joi, 26 februarie, la casa de bilete a Sălii Traian (11:00–13:00 și 17:00–19:00) și-n ziua meciului, de la ora 14:00.
Jucătoarele vor simți pe piele că nu joacă doar pentru puncte, ci pentru un întreg județ care le iubește necondiționat.

