Când am citit ” Raportul anual privind starea economică, socială și de mediu a orașului Călimănești pe anul 2025″ (un pdf de vreo 72 de pagini) am avut impresia că am deschis un catalog de intenții frumoase și nu un bilanț al anului 2025, intocmit de primarul dr. Florinel Constantinescu. Dincolo de frazele administrative seci și de listele în aparență fără sfârșit cu proiecte „în curs de implementare”, o privire mai atentă scoate la iveală o ruptură dureroasă: pe de o parte, imaginea unei stațiuni care se vrea modernă și înfloritoare, pe de alta, degradarea lentă a calității vieții pentru cei care trăiesc aici zi de zi…
Primăria orașului Călimănești semnează contracte de zeci de milioane de lei pentru transport inteligent și piste de biciclete, dar chiar în documentul oficial recunoaște că situația economică a orașului este în regres și că pragul sărăciei a crescut simțitor.
Marea „vedetă” a raportului este proiectul de energie geotermală , o investiție de peste 71 de milioane de lei. Sună impresionant, dar când scormonești prin detaliile documentului, apar și semnele de întrebare. Proiectul, finanțat inițial prin POIM 2014-2020, n-a putut fi finalizat până la termenul limită din decembrie 2023. Așa că s-a trecut la etapizare și s-a mutat povara pe noul program 2021-2027. Ce raportul numește triumfător „semnarea Actului Adițional nr. 2” în noiembrie 2024 este, de fapt, o cursă contra cronometru ca să nu piardă banii europeni.

Etapa I a consumat până acum doar 159341 lei dintr-un buget uriaș. Întrebarea firească pe care și-o pun mulți este simplă: dacă primăria s-a împotmolit deja la faza de proiectare și avize, cum va reuși să ducă la capăt forajele complexe de la Căciulata și Seaca până în 2027?

O economie care trăiește pe perfuzii?
Bugetul orașului din 2025 spune totul despre fragilitatea sistemului: doar 23,74% din venituri sunt venituri proprii. Restul de peste 76% vin din subvenții, fonduri europene rambursabile și cote de la bugetul de stat. Practic, Călimăneștiul supraviețuiește pe „perfuzii” externe. Nu are o bază economică solidă, industrială sau comercială, care să-l țină pe picioare singur.

Raportul laudă disciplina fiscală a cetățenilor ca fiind motorul investițiilor, dar cifrele Poliției Locale spun altceva. Din 74 de amenzi aplicate, doar 30 au fost plătite. Restul au ajuns la executare silită. Pare că administrația se bazează pe cei care plătesc la timp, în timp ce restanțierii reușesc să se strecoare prin sistem…
Turismul…
Deși primarul Constantinescu vorbește constant despre „creșterea notorietății zonei”, datele oficiale de la INSSE din raport spun o cu totul altă poveste. În 2024, Călimăneștiul a înregistrat 279734 de sosiri de turiști. În 2025, numărul a scăzut la 220193 , adică o pierdere de aproape 60 000 de turiști, peste 21% mai puțin.
Administrația nu comentează deloc această scădere în părțile narative ale raportului. La capitolul înnoptări, cifrele arată o creștere mică (de la 757 791 la 767 294), ceea ce sugerează că vin mai puțini turiști, dar rămân mai mult.
Chiar și capacitatea de cazare a scăzut ușor, de la 5054 la 4957 locuri. Semn că unele unități de cazare s-au închis sau și-au restrâns activitatea. Sunt curios să vedem cum va fi raportul întocmit pentru anii 2026, 2027 privind aceste aspecte și tinând cont de impozitele mărite…

Sărăcia în creștere…
Partea cea mai sinceră (și cea mai tristă) din întregul raport este cea dedicată asistenței sociale. În timp ce se investește aproape un milion de lei în „insule ecologice digitalizate”, compartimentul social recunoaște că pragul sărăciei a crescut considerabil. Sunt sute de cereri pentru ajutoare de încălzire și venit minim de incluziune. Doar pentru lemne de foc au fost peste 240 de solicitări.

Contrastul devine aproape absurd: se vorbește despre bike-sharing cu GPS în Jiblea Nouă, într-o zonă unde mulți oameni încă depind de anchetele sociale ca să-și poată îngropa morții sau să cumpere medicamente. Chiar și măsurile pentru comunitatea romă se rezumă, conform raportului, la consiliere pentru igienă și ajutor la dosare. Incluziunea reală pare încă un obiectiv îndepărtat.
Nu știu dacă să clasific acest articol la „editorial” , „opinie” , „știre locală”, dar… sigur nu este pamflet!
Raportul primarului dr. Florinel Constantinescu pentru 2025 este, înainte de toate, un document al proiectelor viitoare. Există liste lungi de investiții prin PNRR sau Programul Regional Sud-Vest Oltenia: de la transport public verde, la reabilitarea Castrului Roman Arutela. Cultura are o agendă bogată de evenimente, ceea ce e lăudabil.
Dar dincolo de promisiuni, cifrele arată un oraș care își pierde turiștii, ale cărui cetățeni devin tot mai săraci și care depinde aproape în totalitate de fondurile nerambursabile.
Întrebareamea, pe care administrația ar trebui să și-o pună cu sinceritate, e simplă: pentru cine se dezvoltă de fapt Călimăneștiul? Pentru turiștii care vin tot mai puțini sau pentru localnicii care abia reușesc să facă față traiului de zi cu zi?

